Universitatea din București face pași importanți spre transformarea digitală și inovația în educație și cercetare prin înființarea unui Laborator de Microscopie Digitală la Facultatea de Biologie. Dotat cu un Sistem Digital Integrat de Microscopie pentru Învățământ – Zeiss, achiziționat în cadrul proiectului PNRR „Ecosistem Digital pentru Învățare Sustenabilă la Universitatea din București – EDIS-UB” și unic la nivelul României, laboratorul transformă modul în care sunt predate și studiate disciplinele biologice, promovând un mediu de învățare interactiv, adaptat cerințelor din domeniul științelor vieții.
Sistemul este format din 15 microscoape Zeiss PrimoStar 3 cu cameră digitală color de 8.3mp integrată, 4 tipuri de obiective, oculare de 10 și un sistem didactic de gestionare și proiecție a imaginilor de microscopie.
„Printre noile tehnologii digitale achiziționate în cadrul proiectului EDIS se numără și un laborator de ultimă generație de microscopie digitală, destinat studenților și profesorilor de la Facultatea de Biologie. Introducerea în procesul didactic a tehnologiilor digitale performante reprezintă o cale de îmbunătățire a calității proceselor de învățare, dar și un mod de a-i pregăti pe studenți pentru profesiile viitorului, care includ, de cele mai multe ori, și competențe de cercetare. Universitatea din București este angajată într-un proces amplu de revigorare a domeniilor STEM, inclusiv prin pregătirea mai bună a viitorilor profesori de științe”, a declarat prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București.
Existența acestui sistem de microscopie digitală în Facultatea de Biologie a UB este un pas extrem de important în modernizarea procesului educațional, care poziționează Universitatea din București la nivelul marilor universități din lume. Noul sistem Zeiss facilitează colaborarea între studenți și cadrele didactice în timpul activităților, oferind posibilitatea de a capta imagini de înaltă calitate și analiza date pe dispozitive portabile, cum ar fi telefoanele mobile și tablete.
„De când avem acest sistem, pot spune că realizarea pozelor la microscop a devenit o plăcere pentru noi”, a remarcat Diana Stanciu, studentă la Facultatea de Biologie.
Sesiune de formare pentru dezvoltarea competențelor digitale în microscopie
Joi, 8 februarie 2024, în cadrul proiectului „Ecosistem digital pentru învățare sustenabilă la Universitatea din București – EDIS-UB”, a avut loc o sesiune de formare a cadrelor didactice din Facultatea de Biologie pentru dezvoltarea competențelor digitale în microscopie și utilizarea Laboratorului de Microscopie Digitală.
La întâlnire au luat parte 20 de persoane, dintre care 15 cadre didactice din Facultatea de Biologie care predau la programul de Biochimie și care au subliniat importanța modernizării infrastructurii didactice prin componente digitale pentru formarea studenților în acord cu realitatea actuală de pe piața muncii.
Proiectul „Ecosistem digital pentru învățare sustenabilă la Universitatea din București – EDIS-UB”, cod proiect 1828329254, cu o valoare totală de 43.997.550 lei, are o perioadă de derulare de trei ani (16 septembrie 2022-31 decembrie 2025) și este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, componenta C:15, reforma 5: „Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației”.

